Grupul Volkswagen anunță că planurile pentru America de Nord se bazează pe electrificare, considerată o oportunitate. Arno Antlitz, directorul financiar al grupului, susține că „toată lumea începe de la zero” pe piața electrică.
Toyota a anunțat o nouă investiție, cea mai mare de până acum în electrificare, care urmărește extinderea fabricii de baterii din Carolina de Nord la o capacitate de peste 30 GWh anual.
Producția de baterii destinate mașinilor electrice ale grupului BMW va fi susținută de un uriaș centru logistic ce va fi construit pe o suprafață de 12 hectare, în apropiere de uzina de automobile din Leipzig a constructorului german.
Constructorul german premium BMW a făcut două anunțuri importante legate de două ditrne uzinele sale, care au ca țintă extinderea electrificării mărcii. Primul anunț se referă la inaugurarea unității de producție de baterii din SUA, cel de-al doilea, la o investiție de 200 de milioane de euro în Africa de Sud.
Grupul Volkswagen și divizia de baterii electrice a companiei, PowerCo, au anunțat oficial uzina de celule de baterii care va fi construită în Canada, în urma parteneriatului cu guvernul canadian.
Primul dintre constructorii auto din Europa care ar putea să dea investițiile din Europa, în producția de baterii, pe subvențiile din SUA, este Volkswagen Group, care era așteptat cu o decizie pentru o uzină de baterii în Europa de Est.
Ford și Koc Holding au semnat un memorandum de înțelegere cu LG Energy Solution pentru construirea în Turcia a unei fabrici de celule de baterii necesare vehiculelor comerciale din Europa, inclusiv cele care vor fi produse la Craiova.
Planurile Volkswagen privind construirea unei rețele de uzine de baterii pentru vehiculele electrice cuprind o astfel de facilitate în Europa Centrală, însă constructorul german a amânat din nou decizia, odtă cu instalarea în funcție a unei noi conduceri. Începând din acest an, VW a înființat Power Co, divizia de baterii.
Planurile japonezilor de la Toyota de electrificare sunt unele profunde și radicale, ele având la bază determinarea companiei de a deveni un producător imporatant de baterii pentru vehicule, capabil să susțină planul de lansări de vehicule complet electrice. Investițiile anunțate recent de companie includ și convertirea facilităților de producție a motoarelor, o mișcare curajoasă în contradicție cu planurile altor companii, inclusiv Renault – Dacia.
Volkswagen a demarat producția modelului electric ID.4 în a treia uzină, de data aceasta una din SUA, unde mașina va fi asamblată alături de mașini cu motoare cu combustie și va livra zeci de mii de unități clienților americani.
Constructorul chinez de automobile Nio va începe să producă baterii în prima uzină a companiei din afara Chinei, după o investiție care are ca scop extinderea acestei mărci pe piața din Europa.
Cehia concurează cu țările din Europa de Est, între care se găsește și România, pentru amplasarea unei fabrici de baterii. Este vorba despre a patra uzină a grupului prevăzută în planurile de electrificare.
Cosntructorul german de automobile Volkswagen a luat decizia finală pentru noua sa uzină de baterii, necesară extinderii producției de vehicule electrice. Aceasta va fi construită în Spania, având ca lider de proiect marca SEAT.
Divizia din China a BMW, care își desfășoară activitatea în cadrul unei companii de tip joint-venture, BMW Brilliance Automotive, a anunțat că uzina de baterii din Tiexi își va dubla capacitatea de producție și va livra baterii pentru noul iX3.
Volkswagen va începe negocierile concrete pentru construcția unei uzine mult-brand, în „potențialele locații rămase”. Grupul VW a căutat în ultimele luni locuri potrivite pentru o uzină care să fie coordonată de Skoda, dar care să producă modele ale mărcilor din grup. Printe țările țintite s-a aflat și România, dar nu se știe exact dacă țara noastră se mai află pe lista scurtă.